Top
Image Alt
biagiotti blog

WioletArt

UN DAR ÎMPLETIT CU SIGURANȚĂ, RĂBDARE, MULTĂ PRICEPERE ȘI FOARTE MULTĂ MODESTIE

 

Cunosc oameni minunați, care mă inspiră și care mă duc către locurile potrivite sau către scopul meu.

De când am întâlnit-o pe Andreea, am simțit exact asta, că îmi găsesc scopul. Are acel dar, împletit cu siguranță, răbdare, multă pricepere, foarte multă modestie, toate făcând din întâlnirile cu ea mai mult decât unele de strategie de business, dacă pentru asta ai fi acolo.

Când am aflat de proiectele ei, înainte de a o cunoaște fizic, am citit tot ce puteam despre ea, despre ce face. Efectiv, fiecare părticică din tot ce descopeream, mă fascina. Așa se face că prima noastră întâlnire a fost magică. Stabilisem să ne vedem pentru 2-3 ore și a durat aproape 6! 🙂

 

Andreea Elena Halikias se prezintă foarte rar, spune foarte puține despre ea … însă face foarte multe lucruri.

Este autor de cărți, autor de programe de mentorat, antreprenor, strateg de business, super specialist de marketing, fost purtător de cuvânt la Camera de Comerț și Industrie.

Și lista poate continua, dar mă opresc aici să subliniez partea aceasta legată de cărți și o să vezi de ce.

Are un proiect de suflet pe care îl face și în România deja de aproape 2 ani. S-a ocupat de unul similar și în Canada și Europa, când a avut prilejul să lucreze cu mai bine de 700 de autori de cărți, printre care și Tony Robbins, ocupându-se de evenimentul de lansare a cărții lui „Life force”.

 

AUTOR BESTSELLER ȘI MENTOR COPYWRITING ȘI STORYTELLING

 

Andreea este autor bestseller (Speed Selling este cea de-a șaptea carte scrisă și care s-a bucurat de un real succes internațional, dar pe care o găsești aici), este ghid certificat în storytelling și își dorește să vadă în România mai mulți autori români, care scriu cărți utile pentru români.


A creat o aplicație
special pentru acest scop, dar și pentru cei care vor să-și îmbunătățească partea de copywriting (Meleti – Inspiration for Better), iar programul ei de mentorat Print&Profit îi ajută pe autori sa ajungă la produsul finit: o carte transformatoare pentru audiența lor și profitabilă pentru ei.

Dacă și tu ai în minte să scrii o carte (sau ai, măcar, o idee despre asta) și crezi că ai nevoie de structură, claritate, ghidare și marketing sau vrei sa descoperi cum poți face bani cu cartea, înainte să o tipăreşti, poți face aici o programare la o întâlnire 1:1 cu Andreea.

 

Mă bucur, cât de des pot, că am avut ocazia să o întâlnesc pe Andreea. Cum glumește ea de multe ori: a fost la momentul potrivit, că probabil era timpul să scriu prima mea carte. 🙂

 

Probabil că aș mai scrie până mâine, 24 ore non-stop, despre ea și poveștile ei minunate de viață. Mă gândesc că fac un al doilea și un al treilea interviu și tot nu o să simt că am epuizat nici jumătate din ce pot împărtăși cu voi. Primul interviu este mai jos și mă bucur enorm că am reușit să o „prind”, fiind extrem de implicată în toate câte face.

 

Ce faci în viața de zi cu zi?
Aș vrea să spun că trăiesc. Asta urmăresc în principal, să fiu prezentă și să trăiesc cu bucurie tot ceea ce primesc. Clar, nu imi iese mereu. Sunt multe zile în care doar răspund, dar lucrez intens la această stare de prezență.

În afară de parcursul sufletului, sau pentru toate scopurile lui :), sunt soție, mamă de 3, fiică și soră, cumnată, nașă, prietenă, scriitor, autor și strateg de afaceri și leadership pentru autori.

 

Care sunt pasiunile tale? Dar scopul tău?
Mă pasionează să aduc bucurie în mine și în jurul meu, să ajut și să aduc în realitate vise care par imposibil de realizat.

E greu să spun clar care e scopul meu dar am încredere că se fac niște pași în direcția aceasta în fiecare zi.

 

Cum îți începi ziua? Ai un ritual pe care îl faci în fiecare dimineață?
Da. Am așa un mini ritual care durează 15 minute. Începe cu recunoștința că am deschis ochii “și astazi” și că suntem bine și sănătoși cu toții. Apoi rugăciune, 7 minute de exerciții fizice și apă caldă cu lamaie și ulei de cocos. Continui cu o cafea pentru că începe ziua :).

 

Îți mai amintești cum erau diminețile în copilăria ta?
Mi-am petrecut mare parte din copilărie la țară, la bunici. Așa că diminețile erau afară prin curte. Totul se întâmpla acolo. Nu aveam mulți prieteni pe “uliță”, dar aveam suficiente vietăți de care aveam grijă.

 

Ce activități te umplu de energie după o zi plină?
Dușul. Apa are calitatea aceasta incredibilă de a curăța totul și de a pune la loc doar energie bună și curată.

 

Ai un om care te inspiră? Ce ai învățat de la el?
Mulți! Cam toți oamenii cu care mă întâlnesc în ultima vreme și sigur fiecare autor cu care lucrez.

Lucrurile pe care le învăț sau, mai degrabă, le reînvăț de fiecare dată sunt legate de capacitatea incredibilă a fiecărui om de a găsi o cale de a se reinventa indiferent ce s-a întâmplat, indiferent câte greșeli a făcut, indiferent de câte ori a căzut.

 

Care este cartea pe care ai citit-o și răscitit-o de nenumărate ori? De ce?
Să ştii că prin prisma meseriei mele singurele cărți pe care le recitesc obsesiv sunt manuscrisele pe care le editez. Dar și când termin și le dau la tipar … nu mai pun mâna pe ele niciodată :). Viața e pur și simplu prea scurtă pentru a citi o carte de două ori. Desigur, în cazul meu.

 

Dacă ai fi o metaforă sau o vorbă de duh, ce ai fi?
Doamne ajută! – e și o vorbă pe care o folosesc foarte des și duce în spate atât de multe!

Știi că te întreb des cum reușești să le faci pe toate, atât de bine, de simplu, de clar. Este ceea ce admir, poate, cel mai mult la tine: capacitatea de a transmite că lucrurile sunt simple, dacă îți dai voie să vezi asta.

 

Ai un job, care e mai mult decât un job. Este darul tău. Ce înseamnă acest lucru pentru tine?
Binecuvântare și rezultatul unei căutări de o viață. Nu mă crede nimeni, știu, dar eu mă relaxez la muncă. De asta nu am hobby-uri :)).

 

Ce te bucură cel mai mult la ceea ce faci?
Potențialul împlinit prin co-creatie cu Dumnezeu. Să ajungi de la o idee la o carte în mâinile oamenilor potriviți nu e chiar un lucru ușor. Poate fi fără bătăi de cap (prea mari) și poate fi clar ce ai de făcut, dar nu e nimic garantat din ceea ce facem noi efectiv în plan material. Mie îmi place să zic că eu și autorii cu care lucrez facem partea noastră mică și de restul se ocupă Dumnezeu. Și văd, în fiecare zi, cum voia Lui binecuvântează pe toată lumea.

 

Spune-ne cel mai fain moment din cariera ta. Sau, dacă e diferit, altul din viața ta.
Sunt două momente destul de similare. Primul se întâmpla prin 2013. Eram singură într-o vacanță, eu cu mine în Costa Brava, Spania. Și îmi amintesc clar cum înotam în fiecare zi până la geamandură și acolo mă opream, mă întoarcem către țărm și îmi imaginam că acolo undeva la mal e casa mea și familia mea (la vremea aceea doar o dorință). În 2022, tot la Mediterană, tot în apă lângă geamandură, dar în Grecia, mă uitam la mal și de acolo îmi făceau cu mâna soțul și copiii mei. Le spun mereu împreună pentru că așa sunt faine, în context :).

 

A existat vreun moment în care ai vrut să renunți la ceea ce faci? Ce te-a făcut să mergi mai departe?
Nu prea sunt omul care renunță. Mai degrabă caut să mă odihnesc când simt că nu mai pot.

 

Te gândești vreodată la viața ta peste 20 de ani? Cum arată?
Nu prea. Dinamica vieții mele de acum îmi ocupă tot timpul. Totuși, am o imagine clară cu mine și soțul meu pe o plajă, împreună cu copiii care sunt deja mari și chiar avem și nepoti! Suntem fericiți. Atât văd.

 

Ce i-ai spune, azi, Andreei de acum 20 de ani?
Să aibă mai multă încredere că se așează lucrurile și să se relaxeze mai mult. Face mai multe când e mai relaxată.

 

Faci foarte multe lucruri zi de zi. Cum găsești timp pentru tine? Dar motivația de unde vine?
Văd majoritatea lucrurilor pe care le fac ca fiind pentru mine. Adică așa mă gândesc la ele. Motivația vine din claritate și aici am muncit tare mult și prin multe feluri de terapie și introspecție a sufletului. Dar și când am găsit-o, a rămas cu mine – stâlp de neclintit de motivație.

 

Ce te inspiră și îți aduce bucurie?
Un răspuns 2 in 1: Inteligența si creativitatea copiilor. Mă fascinează cum gândesc și cum pun problema și cu câtă istețime găsesc soluții.

Care este cea mai importantă lecție pe care ai primit-o până acum?
Lecția iertării de sine.

 

Astăzi, femeile au un rol aproape egal cu al bărbaților în multe domenii. Cum vezi lucrurile peste 100 de ani? Cum ți-ar plăcea să fii?
Sper ca peste 100 de ani femeile să fie femei și bărbații, bărbați.

 

Sigur ai ieșit din articol, înainte de a-l termina de citit, ca să o cauți pe Andreea în social media. Dacă încă nu :), mai multe detalii despre Andreea Halikias găsești pe site-ul ei, www.andreeahalikias.ro .

Te va cuceri instant ce găsești aici, câte povești sunt în spatele fiecărui paragraf, mai ales că așa o vei găsi pe Andreea, fata cu povestea, care inspiră doar pentru că este!

 

Îți mulțumesc că ești aici și citești acest articol!

Spread the love
You don't have permission to register

Reset Password