Unii oameni îți rămân în suflet, chiar dacă interacționezi cu ei o scurtă perioadă de timp.
Monica este un astfel de om, care îți lasă amprente în suflet și care te inspiră, odată ce te lasă să o cunoști.
Am fost colege într-una din băncile din top 3 din România și am lucrat direct cu ea, aproape doi ani. Ea conducea o echipă de câteva sute de oameni, din 23 de agenții din București, iar eu mă ocupam de zona de asigurări la nivel de centrală, având un rol de coordonare și suport pentru toată forța de vânzări din cele 120 de agenții din București.
PROFESIONALISM ȘI GENEROZITATE
Mi-aduc aminte și-acum prima mea întâlnire cu Monica, la doar două săptămâni după ce începusem activitatea. Am ajuns la ora stabilită, stăteam într-o altă sală și o vedeam prin geamul de sticlă al biroului ei, cum gesticulează, cum vorbește la telefon, unul după altul, o admiram și, în același timp, îmi pregăteam în minte abordarea pentru întalnirea noastră, care urma să dureze o oră.
A început întalnirea, care a durat destul de puțin, Monica fiind foarte ocupată, dar și foarte organizată. Am stabilit care sunt așteptările, modul de lucru și planul de acțiune pentru următoarea perioadă. Mi-a spus că are încredere în expertiza mea în domeniu și că își dorește să creștem rezultatele echipei ei.
Ştiu că, după acea primă întâlnire, am rămas cu acest gând, că am întâlnit un om foarte organizat, profesionist, care își susține echipa și oamenii. În plan personal, am văzut-o ca pe o femeie cu suflet cald, foarte altruistă, dar care se lasă greu cunoscută.
Așa am perceput-o pe Monica o bună perioadă de timp, poate pentru că și eu sunt cumva la fel, la primele întâlniri cu oamenii. Lucrurile s-au schimbat imediat ce am început să interacționăm și mai des și, de fapt, să ne cunoaștem mai bine. Vorbeam și despre pasiuni, despre timpul liber, despre călătorii.
Drumurile noastre profesionale s-au separat, în 2012, când am aflat că pleacă din domeniul bancar și își deschide un business.
„MI-AM DORIT MAI MULT DE LA VIAȚĂ”
La mult timp după, am aflat și motivul pentru care a plecat … o boală foarte gravă i-a afectat starea de sănătate atât de mult, că și-a dorit să schimbe direcția și să își dedice mai mult timp lucrurilor care contează, cu adevărat, în viață.
A înțeles că „definiția unei vieți bazate pe carieră, bani, funcții, recunoaștere, succes, validare nu-mi aparține. Îmi doream mai mult de la viață ”.
O urmăresc pe Monica în toate proiectele ei. Este business coach, consultant, mentor. Lucrează cu oameni ce au experiență și o carieră în corporație și sunt în tranziția către a construi un business care să le aducă împlinire, libertate și bani.
De curând, a publicat și prima ei carte, Saltul în necunoscut, pe care am citit-o cu caietul de notițe lângă mine. Este acel gen de carte care ți se lipește de degete și îți dă atât de multe teme de reflecție. Nu doar dacă lucrezi sau ai lucrat într-o corporație. Pentru viață în general, pentru ceea ce contează cu adevărat, în mod special.
Mă opresc aici din poveștile mele și te invit să o cunoști pe Monica, așa cum s-a lăsat dezvăluită prin răspunsurile din interviul de mai jos.
Ce faci în viața de zi cu zi?
Creez, inspir, mă joc, mă bucur, construiesc, învăț. Îmi place mult ceea ce fac pentru că îmi dă ocazia să mă conectez profund cu mulți oameni, din toată lumea, să descopăr, să trăiesc viața așa cum îmi doresc și cum nu credeam că e posibil.
Care sunt pasiunile tale? Dar scopul tău?
Pasiunile și scopul meu sunt legate. Sunt foarte curioasă, îmi place să învăț, să explorez, sunt pasionată de business, de mintea umană, de a înțelege cum ajung oamenii să facă lucruri mari, de motivația oamenilor, de spiritualitate, de a înțelege tot ceea ce nu vedem, dar simțim.
Scopul meu e o lume în care să faci business, e despre împlinire, pasiune, încredere, libertate, bucurie.
Cum îți începi ziua? Ai un ritual pe care îl faci în fiecare dimineață?
Mai multe :). De peste 5 ani, sunt ambasador pentru Mindvalley și ador lumea Mindvalley, pentru că am găsit acolo cei mai buni traineri și experți din lume pe domeniile lor. Am învățat și implementat ritualuri de la Vishen, Nir Eyal, Marisa Peer, Paul McKenna, Ken Honda.
Ritualurile de dimineață durează între 30-45 de minute în care meditez, fac yoga, exerciții de respirație, diverse tehnici de reprogramare a creierului, reflectez, îmi fac planul pentru ziua respectivă.
Îți mai amintești cum erau diminețile în copilăria ta?
Grele. Ce îmi amintesc era cât de greu mă trezeam ca să merg la școală. Acum, dacă sunt obosită, îmi dau voie să dorm mult ca să compensez acele momente.
Ce activități te umplu de energie după o zi plină?
Yoga întotdeauna. Să citesc sau să văd un film interesant, să ascult un interviu sau o conferință de pe Mindvalley, ceva ce mă inspiră îmi aduce întotdeauna energie. Uneori, la finalul zilei, am întâlniri pe care le conduc cu diverse comunități în Mindvalley pe subiecte de spiritualitate, dezvoltare personală sau pe business la care participă între 20-80 de persoane. Absolut de fiecare dată aceste întâlniri îmi dau energie.
Ai un om care te inspiră? Ce ai învățat de la el?
Am foarte multi oameni ce mă inspiră, sunt coachi și mentori cu care am lucrat, de la care am învățat ce înseamnă posibilitățile infinite și curajul, am clienți ce mă inspiră zi de zi, căci ei doresc să fie mai buni, să creeze o viață mai bună.
Care este cartea pe care ai citit-o și răscitit-o de nenumărate ori? De ce?
Mi-e greu să aleg o carte sau un film, sunt foarte curioasă și am citit mii de cărți, am studiat foarte multe domenii, am multe pasiuni. Probabil câteva din cărțile la care revin mereu sunt cărțile lui Osho (toate), Autobiografia unui Yoghin a lui Yogananda, biografia lui Steve Jobs sau Elon Musk.
Dacă ai fi o metaforă sau o vorbă de duh, ce ai fi?
Viața trăită cu sens și bucurie.
MUNCA E MODUL DE EXPRIMARE AL IUBIRII
Îți ziceam că am cunsocut-o pe Monica, fiind colege de serviciu. Deci, am avut ocazia să văd ce înseamnă, pentru ea, job-ul ei.
Azi, însă, și fără să o văd direct muncind, știu că are o altă abordare, care a venit odată cu schimbarea pe care și-a dorit-o în urmă cu 11 ani. Și care, așa cum zice ea însăși, i-a salvat viața.
Ai un job, care e mai mult decât un job. Este o pasiune, aș zice că este sensul tău, chemarea ta. Ce înseamnă acest lucru pentru tine?
Kalil Gibran spune că Munca e modul de exprimare al iubirii. Asta simt și eu, pasiunea, iubirea pentru ceea ce fac, pentru oamenii pe care îi inspir și îndrum către a-și crea viața pe care și-o doresc.
Ce te bucură cel mai mult la ceea ce faci?
Când eram copil, unul din momentele cele mai fericite era când construiam în nisip, totul dispărea, eram doar eu și acea construcție, eram 100% prezentă în ceea ce făceam.
Acum, am astfel de momente când scriu (cu acea stare mi-am scris cartea), în ședințele de coaching, în întâlnirile cu grupuri când creăm, ne susținem și creștem împreună.
Spune-ne cel mai fain moment din cariera ta. Sau, dacă e diferit, altul din viața ta.
Am o listă cu peste o sută de momente magice din viața mea. De fiecare dată când citesc doar câteva din acea listă îmi aduce o stare de bucurie, împlinire, magie. Mi-e greu să aleg.
Un moment de impact a fost când am vorbit în fața a peste 10.000 de oameni online sau evenimentele create de mine în care am adus sute de oameni.
A existat vreun moment în care ai vrut să renunți la ceea ce faci? Ce te-a făcut să mergi mai departe?
Ca antreprenor îți vine să renunți de multe ori. De fapt, ai astfel de momente în job, le ai ca părinte sau în relații. Dar, de fiecare dată, te întorci la motivatie și pasiune, de ce faci ceea ce faci. De asta, când lucrez cu clienții mei, primul lucru pe care îl caut e pasiunea pentru ceea ce fac. Dacă pasiunea nu există și motivația lor sunt banii sau să demonstreze altora că și ei pot, vor renunța repede.
Te gândești vreodată la viața ta peste 20 de ani? Cum arată?
Mentalitatea cu care am crescut nu ne-a învățat să gândim pe termen lung, de asta ca nație nu avem nici mentalitatea de a economisi. În ultimii ani, am învățat cât este de important să îți creezi conștient viața și nu să lași viața să ți se întâmple. Peste 20 de ani, fac ceea ce fac și astăzi la un alt nivel de impact – lansez cărți, cursuri, vorbesc pe scenă și îi ajut pe oameni să construiască business-uri și vieți mai bune.
Ce i-ai spune, azi, Monicăi de acum 20 de ani?
Exact acum 20 de ani am devenit director și aveam 90 de oameni în echipă. Eram dornică să demonstrez, dar, în același timp, speriată de tot ceea ce nu știam.
I-aș spune că am încredere în ea.
Faci foarte multe lucruri zi de zi. Cum găsești timp pentru tine? Dar motivația de unde vine?
Motivația vine din pasiune, din mesajele oamenilor în care îmi spun cât le-am schimbat viața.
Am învățat sa mă pun pe primul plan și astfel pot să creez și să dăruiesc mult mai mult.
Ce te inspiră si îți aduce bucurie?
Să citesc, să învăț, să creez, bucuria oamenilor, natura, experiența vieții, spiritualitatea.
Care este cea mai importantă lecție pe care ai primit-o până acum?
Cartea mea începe cu povestea mea legată de problema de sănătate pe care am experimentat-o în urmă cu câțiva ani și conștientizarea că urma să mor. Lecția a fost să învăț să trăiesc viața cu sens, cu bucurie, cu pasiune.
Astăzi, femeile au un rol aproape egal cu al bărbaților în multe domenii? Cum vezi lucrurile peste 100 de ani? Cum ți-ar plăcea să fii?
90% din clienții mei sunt femei, am învățat să fac business în lumea bărbaților, dar am înțeles și descoperit că există un mod specific feminin de a face business și, atunci când copiem reguli și principii pur masculine și le aplicăm ca femei, nu mai suntem autentice și nici confortabile cu ceea ce facem.
Inițial, lumea business-ului a fost construită pe principiile armatei și încă foarte multe reguli vin de-acolo. De asta, multe femei nu se regăsesc natural în lumea business-ului.
Am creat un program și un retreat special pentru femei, Business la Feminin, în care le învăț să își creeze business-ul în modul lor autentic, specific și unic. Asta e lumea în care cred și pe care o construiesc.
Şi, pentru că sunt sigură că ți-am atras atenția, pe Monica o găsești pe www.monicaducu.ro sau pe Facebook și LinkedIn. Iar, când vrei să citești „Saltul în necunoscut”, poți comanda cartea aici.
Îţi multumesc că eşti aici şi citeşti acest articol!