Top
Image Alt
biagiotti blog

WioletArt

Seria colaborarilor WioletArt se continuă cu încă un proiect inedit și special, cel realizat alături de Fabi Rocks.

De fapt, cu Dorina Sara, omul minunat care dă viață pietrelor și creează povești pentru o viață.

Și povestea noastră are ceva aparte, este chiar asemănătoare. Și eu și Dorina ne-am dat voie să ne urmăm pasiunile în perioada de maternitate. Și mai avem în comun ceva, fetița ei și băiețelul meu sunt născuți în aceeași zi.

 

Revenind la povestea noastră de colaborare, lucrurile sunt simple și frumoase, gata de împărtășit cu voi. Totul a început de la telefonul pe care i l-am dat, văzând ce minunății face.

Am comandat câteva tablouri FabiRocks, pentru educatoarele lui Sebastian și așa am realizat că, din mâna ei, pietrele vor transmite alt fel de emoții, alături de unele dintre mesajele motivaționale WioletArt.

Desigur, până am aliniat ramele și citatele cu formele și culorile, a durat ceva, mai ales că amândouă avem și un job full time, pe lângă proiectele pe care le derulăm. Și încă un punct comun, deci.

 

Ce mi-a atras atenția la Dorina și la proiectul ei, a fost naturalețea cu care sunt realizate toate creațiile. Ulterior, pe parcursul corespondențelor, am realizat câtă atenție pune în fiecare creație, dar și promptitudinea cu care răspunde.

Toate, pic cu pic, m-au făcut să știu că se confirmă ceea ce am simțit încă de la prima noastră interacțiune. Și-așa, iată, reușim să povestim deja de câteva modele de tablouri personalizate cu mesaje motivaționale, realizate din pietre, exclusiv pentru WioletArt.

Împreună fac un tot și spun o poveste potrivită, în felul ei, pentru fiecare dintre noi.

 

Sunt ideale pentru a fi oferite cadouri de Crăciun sau de zile onomastice și de naștere, de 8 Martie sau de final de an școlar. Sau, pur și simplu, fără nicio ocazie specială, pentru că transmit emoții oricui, oricând le-ar primi.

 

Pentru ca voi să o cunoașteți, cel puțin la fel cum am reușit eu să o cunosc, las mai jos răspunsurile Dorinei la setul meu preferat de întrebări.

 

Ce faci în viața de zi cu zi?

În viața de zi cu zi, mă învârt între serviciu, copii, casă și pasiunea mea cu pietrele.

 

Care sunt pasiunile tale? Dar scopul tău?

Pasiunea mea cea mai mare este realizarea decorațiunilor cu pietre. Scopul meu este să aduc zâmbete și iubire prin oferirea acestor creații de suflet.

 

Ce activități te umplu de energie după o zi plină?

Orice ține de creație mă încarcă pozitiv. Mi-ar mai plăcea să am mai mult timp pentru sport mai intens. Cu siguranță, această activitate mi-ar oferi mai multă energie pozitivă.

 

Ce ai fost înainte să fii antreprenor?

Pasiunea mea a luat naștere după ce am născut primul copil. Atunci am simțit nevoia să fac ceva pentru sufletul meu. Înainte de asta, am fost doar angajat, fără alte hobby-uri importante. În acest moment, activitatea cu pietrele a devenit atât de importantă pentru mine, încât mă întreb cum am putut trăi înainte, fără această parte.

 

Ai un om care te inspiră? Ce ai învățat de la el?

Nu pot să zic că am un singur om care mă inspiră. Totuși, foarte recent, am început să îl ascult pe Lorand Soarez Szasz și îmi place stilul lui de a informa oamenii, de a-i motiva și de a-i îndrepta spre împlinirea țelurilor.

 

Care este cartea pe care ai citit-o și răscitit-o de nenumărate ori? Dacă ai scrie o carte, cum ar arăta personajul principal?

Nu am o carte preferată. Îmi place să citesc, dar, în ultima vreme, nu am mai avut nici timp,  nici starea necesară pentru citit. Sunt interesată, în general, de cărți/ webinarii/ cursuri de dezvoltare personală. Dacă aș scrie o carte, personajul pricipal ar fi o persoană plină de viață, caldă și misterioasă.

 

Dacă ai fi o metaforă sau un proverb, ce ai fi?

Pasiunea ajută, vindecă, te înalță.

 

Cum a început povestea afacerii tale?

Povestea FabiRocks a început în concediul de matenitate, atunci am simțit nevoia să ies din rutină și să fac ceva pentru sufletul meu. Întotdeauna, am fost o persoană creativă, cu multă imaginație și cu atracție spre frumos. Inițial, am pictat tricouri, dar am realizat că nu e ceea ce îmi doresc. Așa că am încercat să caut altceva. Astfel că, într-o zi, am dat din întâmplare de un tablou cu pietre.

Mi s-a parut o idee interesantă, mai ales că piatra, elementul principal, se regăsește gratis în natură. Am realizat primele tablouri de familie, simple și la un preț mic, voiam doar să văd reacția oamenilor vizavi de aceste creații. Reacția a fost neașteptat de bună, am vândut toate tablourile. Astfel, am început să mă implic, tot mai mult și mai mult, în această activitate.

Și, pentru că acest proiect este ca un copil pentru mine, pe care îl cresc cu multă pasiune, în fiecare zi, am ales să-i dau numele primului meu copil, Fabian.

 

Ce e diferit la afacerea ta față de competitorii tăi?

Ceea ce îmi place la activitatea mea este că pietrele le adun de obicei când ies afară cu copiii. Pietrele le iau de peste tot. Acest timp de a aduna pietre, mulți nu îl au, ceea ce e un avantaj pentru mine. Apoi, faptul că sunt implicată sufletește în orice tablou pe care il realizez, îl fac cu drag, cu pasiune, iar interesul material e sub cel emoțional.  Și, bineînțeles, că există și un anumit talent, care ne diferențiază pe toți.  Mai e și experiența din spate, pentru că această activitate o fac deja de câțiva ani buni și e o diferență imensă între cum eram la început și cum sunt acum.

 

Ce emoții și gânduri vrei să inspire produsul pe care îl oferi?

Multe tablouri create de mine sunt încărcate cu emoții pozitive. Aud asta mereu de la clienții mei. Și, bineînțeles, mă bucură nespus de mult, pentru că acesta este, până la urmă, scopul principal. Oamenii aleg tablourile mele pentru a oferi mai departe emoții pozitive, creații de suflet care vor încânta orice casă pentru totdeauna. Pietrele sunt cele mai rezistente elemente naturale.

 

Ce te bucură/ umple de energie din ceea ce faci?

Mie îmi place foarte mult să creez. Iar activitatea mea cu pietre, îmi folosește creativitatea foarte mult. Îmi place să mă gândesc sau să caut idei noi, îmi place diversitatea de care am parte și care nu mă lasă să mă plictisesc. Orice tablou cu pietre terminat îmi oferă o stare de satisfacție și împlinire. Și aproape că e unic. Nicio piatră nu seamănă cu cealaltă, deși uneori îmi doresc să găsesc mai multe pietre rotunde sau mai multe pietre în formă de inimă.

 

Spune-ne cel mai fain moment din cariera ta.

Hmm…interesantă întrebare. Nu știu să aleg unul cel mai fain, dar, recent, am fost la un eveniment cu produse handmade. A fost primul eveniment de acest gen la care am participat și m-am simțit specială, apreciată în mod direct, de foarte mulți din oamenii care au participat.

A fost o experiență plăcută pe care vreau să o mai repet.

 

A existat vreun moment în care ai vrut să renunți la proiect? Ce te-a făcut să mergi mai departe?

Nu a existat niciodată un moment în care să vreau să renunț. Această activitate vreau să o am până când nu voi mai fi.

 

Dacă produsul tău ar fi un animal sau o plantă, ce ar fi?

Cameleon. Același produs (pietrele) este foarte versatil și se poate adapta oricărui mediu în care ajunge.

 

De ce colaborarea cu WioletArt?

În primul rand, este colaborarea cu Violeta. Când simt că vobesc cu o persoană plăcută, bună, organizată și cu idei faine, atunci mă simt onorată să continui colaborarea cu acea persoană.

 

 

Îți mulțumesc că ești aici și citești acest articol!

Spread the love
You don't have permission to register

Reset Password