De mult timp, îmi doream să vă povestesc despre una dintre sursele mele de inspirație de neprețuit – oamenii. Că, așa cum știi, pe lângă pasiunea mea pentru fotografie și pentru scris, pe lângă „grădinăritul” săptămânal al colecției mele de orhidee, mă inspiră oamenii pe care îi cunosc sau pe care îi întâlnesc.
Cel mai mult, îmi place să mă uit la parcursul nostru de când ne știm. Separat, la al meu și al omului de care mă las inspirat, și, apoi, la al nostru împreună. La cine am fost și la cine suntem astăzi.
Plec de la cum ne-am cunoscut, mă uit la ce am făcut fiecare între timp și unde suntem astăzi. Călătoria aceasta dă alt sens fiecărui om pe care îl stiu și multe dintre zilele mele sunt inspirate de … povești.
Povești cu oameni buni, autentici, asumați și sinceri, care îți spun în față ce cred despre tine, cei care au un suflet bun, plin de iubire si care transmit energie bună doar ascultându-i sau, uneori, doar privindu-i.
Cine sunt oamenii care inspiră
Acești oameni mă inspiră și pe aceștia vreau să vi-i arat. Sunt foști colegi de serviciu, foști șefi de-ai mei, colaboratori sau oameni pe care i-am întâlnit la un moment dat, în drumul personal sau profesional. Mulți dintre ei mi-au devenit și prieteni. Pe toți i-am recomandat pentru experiența și expertiza din domeniul lor, când a fost cazul. Pe ei vreau să vi-i prezint, să le aflați poveștile, să vă inspire sau să îi găsiți, oricând aveți nevoie de ei.
Am decis că luna aprilie este cel mai potrivit moment să împărtășesc aceste povești cu voi, toți, cei care credeți că WioletArt este mai mult decât un concept de inspirație și voie bună. Pentru mine, știți deja, este o stare de care încerc să mă bucur cât de des pot. Mă bucur de lucrurile simple sau de acele momente care mă ajută să-mi iau motivația și inspirația din orice este dincolo de pătrățelele în care stau așezată, de multe ori.
Inspirații din agenda anului 2023
În agenda 2023, pe lângă cele 12 mesaje motivaționale care vor să fie o concluzie a fiecărei luni, am scris și câte un mesaj pe care l-am așezat la începutul lunii, prin care am încercat să definesc ce înseamnă, pentru mine, fiecare lună a acestui an.
Am scris că Aprilie este luna speranței și a lucrurilor prielnice. Încă un motiv să le așezi pe hârtie pe toate cele pe care ți le dorești îndeplinite.
Așa că am postat acest articol, că să așez pe hârtie ceea ce îmi doresc să îndeplinesc, dar și să vă anunț că lucrez deja la primul articol din Oameni care inspiră, care va fi gata în curând.
Până atunci, las aici unul dintre mesajele pe care le-am scris despre inspirație și pe care cred că îl știi din calendarul perpetuu.
Mă inspiră ziua de azi. Trăiesc tot ce îmi oferă!
Mie îmi aduce aminte, mereu, că prezentul este de neprețuit, că fiecare clipă care trece nu se mai întoarce și că depinde de noi să luam totul din ceea ce trăim. Ție ce-ți transmite?
Îți mulțumesc că ești aici și citești acest articol!