WioletArt

Ce sunt poveștile cu stări de bine

Atunci când mi-am propus să scriu articole pentru această secțiune, mi-a venit în minte, prima dată, o sintagmă, starea de bine. Așa a apărut, rapid, și titlul, Povești cu stări de bine.

La ce nu mă așteptam este că, pe cât de natural îmi este să manifest starea de bine, având multe motive pentru care mulțumesc că trăiesc astfel de momente, pe atât de complicat este să vorbesc, dar, mai ales, să scriu despre asta.

Sunt multe unghiuri din care analizăm și simțim, dar și multe domenii care ne amprentează emoțiile, însă, cu siguranță, fiecare își traduce diferit starea de bine. Mulți dintre noi aleg să transforme această stare în ceva complicat și intangibil, deși e atât de simplu să ne bucurăm sincer.

Alergăm să punem bife pe lista vieții și, din păcate, uităm să ne bucurăm de ceea ce este dincolo de obiective și lucruri materiale. Și viața nu este despre asta, nu este despre funcții și puteri, despre case și mașini ori despre conturi în bancă și moșteniri.

Pentru mine, viața este un amalgam de trăiri pozitive și negative, care vor deveni amintiri, cândva. Este despre cum aleg să reacționez la ce e dat să se întâmple. Preocuparea mea este cum să trăiesc, cu bucurie, cât mai multe momente cu familia mea și cu toți oamenii dragi, să evaluez ce am azi, atât în plan personal, cât și profesional, ca motive de împlinire și să le transform pe toate în amintiri pe care să-mi doresc să le păstrez vii, mereu.

Așadar, voi așterne pe hârtie, ce reprezintă, pentru mine, starea de bine, din perspective diferite, dar și ținând cont de rolurile pe care le am, ca noi toți de altfel. Fie cel de părinte, de partener de viață, de soră sau frate, de fiu sau fiică, de antreprenor sau angajat. Și lista continuă, pentru fiecare dintre noi, la fel sau diferit. Ce e sigur e că voi scrie, mai ales, din postura omului cu zâmbetul pe buze, mereu, indiferent de rolul în care sunt.

Majoritatea mănâncă pizza, însă fiecare are una preferată

 

Fiecare dintre noi are propria rețetă pentru orice face. Mulți știu rețetele sau le prepară ad-hoc, unii le citesc și se apucă de făcut pizza, alții au nevoie să le citească de mai multe ori, până învață rețeta. Așa este și cu starea de bine. Fiecare trăiește și simte bucuria în felul lui, după propria lui rețetă, chiar dacă mulți folosesc aceleași ingrediente.

Mie îmi place să încerc mai multe feluri de pizza, uneori mai schimb ingredientele între ele, alteori mănânc doar focaccia simplă, pe care presar doar niște oregano și ulei de măsline. Pentru unele preparate, citesc rețetele, pe altele le fac după gust și inspirație.

Ce vreau să spun este că avem nevoie de rețete (și nu doar pentru mâncare), iar noi suntem cei care alegem ingredientele, condimentele, glazurile și artificiile.

Comparația de mai sus este, în esență, filosofia mea de viață în tot ceea ce fac. Aleg ce e bine pentru mine, nu pentru ceilalți. Și, foarte important, nu mănânc un anume fel de mâncare doar pentru că alții îl preferă.

Starea de bine este o alegere! A mea, a ta, a fiecăruia dintre noi. E chiar titlul pe care îl dau acestui articol, care sper să te inspire, întrucât mi se pare definiția pe care o pot scrie într-un singur cuvânt și care cuprinde în ea atât de multe sensuri.

Cum îmi place să spun, aleg să fiu pe plus în fiecare zi. Sigur că sunt și multe momente când sunt obosită, preocupată cu probleme care necesită atenție și energie la maxim, cu activități și termene limită (la job și nu numai), când interacționez cu oameni rău intenționați sau aflu vești triste, când am o stare proastă sau nu am chef de nimic. Înțelegi exact ce vreau să zic; de altfel, sunt stări normale prin care trece majoritatea dintre noi.

Ce am învățat, de-a lungul timpului, este că depinde doar de mine cum aleg să mă bucur de fiecare moment, din fiecare zi, din fiecare anotimp al fiecărui an.

Cea mai pură stare de bine!

Starea de bine este diferită de la o etapă de viață la alta. În copilărie, ne jucăm mult și astfel ne luăm multe doze de bine. Pe parcursul evoluției noastre, lucrurile se schimbă mereu, de multe ori, de la o zi la alta. Avem nevoie, pe lângă joacă, și de alte multe momente care să ne umple rezervoarele de energie bună. Aceia care devin părinți înțeleg sensul jocului în viața lor mai mult decât aș putea exprima în câteva paragrafe.

Din postura de mamă, afirm că este magic să te poți juca alături de copilul tău. Învăț atât de multe despre bucurie și răbdare, despre timp și priorități, despre bunătate și loialitate, despre promisiuni pe care le fac doar dacă pot să le îndeplinesc, despre curaj și zâmbete adevărate, despre magie și minuni, și, în definitiv, despre singurele lucruri care contează. Când minunea mea mică râde, eu uit să respir … doar mă bucur, iar, dacă cineva mi-ar citi ochii în acele momente, ar înțelege ce înseamnă bucuria sinceră, chiar fericirea. Este cea mai pură stare de bine!

Cele mai multe din alegerile pe care le fac azi se datorează modelelor și experiențelor pe care le-am avut în copilărie. Le sunt recunoscătoare părinților mei minunați, că mi-au creat contextele potrivite să devin eu și le mulțumesc pentru cine sunt.

Faptul că sunt mamă, mă face să conștientizez și mai mult că este esențial să îi ofer copilului meu un model pozitiv și instrumentele adecvate ca să învețe să pescuiască, indiferent de vreme și de baltă.

Oricare ar fi starea mea i se transmite și lui și, pentru că opțiunile sunt la mine, aleg să-i transfer doar stări de bine. De foarte multe ori, așa este, nu e deloc simplu, când sunt multe alte aspecte de care este necesar să ținem cont. Însă, în majoritatea cazurilor, este despre ce priorități avem și cum le definim rolurile și importanța, mai ales pe termen lung.

Responsabilitatea, care vine la pachet cu multe provocări când crești și educi un copil, respectiv dorința de a-i oferi tot ceea ce este mai bun sunt cele mai des întâlnite preocupări ale unui părinte. Ce știu, și nu doar din cărți, ci și din experiențele mele de lucru cu copiii, este că ei au nevoie, pentru a crește sănătos, în primul rând, de armonie și iubire.

Am făcut o pauză de scris și, acum, am revenit cu o idee nouă despre ce aș putea scrie mai departe. Cred că cel mai potrivit ar fi să scriu și despre acele activități care au fost și au rămas în obiceiurile mele și care îmi aduc liniște, mă binedispun, mă motivează și îmi dau energie. Unele sunt dintre cele pe care le-am făcut o dată și poate le voi mai face, altele dintre cele pe care am învățat să le aplic, pentru a-mi face bine, iar cele mai multe sunt lucruri simple pe care le fac zilnic sau destul de des, ca pe un ritual. Pentru mulți dintre noi, unele sunt obiceiuri, fără de care nu ne imaginăm altfel; o cafea bună sau un ceai aromat, în fiecare dimineață, de exemplu. 🙂

Trăiesc pentru momentele de neuitat, care nu pot fi descrise în cuvinte.

Afirmația poate părea pompoasă și, în același timp, te-ar putea duce cu gândul la salturi cu parașuta sau bungee jumping. În esență, este despre ce reprezintă, pentru fiecare dintre noi, momentele de neuitat.

Pentru mine, sunt toate acelea pe care le trăiesc cu sufletul și care mă încarcă, iar multe, cum ziceam, sunt lucruri simple. Da, am făcut și bungee jumping, am pilotat și avion, am zburat și cu balonul. Toate mi-au oferit o doză bună de adrenalină și-apoi, odată cu trecerea timpului, îmi dau acea stare de bine, de melancolie amestecată cu energie.

Că tot am scris despre inițiative din categoria o dată în viață, îmi vin în minte și cele spontane, care lasă, și ele, urme memorabile. Lista mea e lungă.

Cum sună o ieșire la o cafea? Sigur, nimic atât de neobișnuit ca să fie spontan. Doar că, în cazul meu, multe dintre cafelele planificate în București au ajuns să fie savurate (uneori, și pozate) în Constanța, Vama Veche, Sinaia, Sibiu sau chiar la Veliko Tarnovo. Genul ăsta de inițiative a avut întotdeauna un efect de halo pentru mine. Poate pentru că firea mea foarte organizată și planificată, ciocnindu-se cu astfel de imbolduri, s-a pus pe pauză și a trăit momentul. Sau poate pentru că starea de bine băută odată cu acele cafele și-a lăsat amprente mici, dar unice, în colțul sufletului meu. Ce știu e că am băut cea mai bună cafea, cu alt gust decât ar fi avut la București, chiar de-ar fi fost preparată de aceeași persoană, după aceeași rețetă și cu aceleași ingrediente.

Tot în această categorie, a fost și un Revelion petrecut pe pârtie, doar cu sora mea, organizat cu doar câteva ore înainte de miezul nopții. În după-amiaza zilei de 31 decembrie, am pregătit mici cumpărături necesare momentului festiv, câteva sandvișuri și dulciuri, lanțuri pentru roți, o listă cu dorințe pentru noul an și o doză de nebunie, având în vedere cât de mult ninsese cu o zi înainte. A fost cel mai frumos drum dus-întors București – Predeal. Te las să-ți imaginezi și să simți o astfel de experiență și îți mărturisesc doar atât, că a venit la pachet cu multe stări, toate de bine.

Câți dintre noi ne-am lua o zi liberă de la birou, în mijlocul săptămânii, să gătim burgeri și plăcinte cu prietenii? Da, doar atât, să gătiți și să vă distrați. Am făcut-o și pe-asta.

Îmi aduc aminte acum și de surpriza de neuitat, pe care i-am făcut-o unei prietene de ziua ei (împlinea 40 de ani), să îi fiu alături pentru câteva ore. Fără să anunț (că doar era surpriză), la 250 km de București și cu retur acasă în aceeași noapte, întrucât dimineața următoare, foarte devreme, aveam avion spre Cluj.

Viața este făcută din multe momente, însă cele spontane sunt primele care se adună în cufărul cu amintiri.

Mă simt foarte bine când fac surprize și cadouri nemateriale oamenilor pe care îi iubesc. Și e un obicei pe care îl am de ani buni. La fel de mult cum mă bucur și când pot să ajut. O fac ori de câte ori am ocazia, mă implic în cazuri umanitare și aleg să ofer ajutorul nu doar când mi se cere. Mai fac ceva în plus, iau fiecare astfel de caz ca pe o promisiune pe care mi-o fac mie că voi reuși, indiferent de contextele care apar, care sunt favorabile … de mult prea puține ori. Dorința de a-i ajuta pe ceilalți e în ADN-ul nostru, al tuturor, iar mie îmi aduce o stare de bine nemăsurabilă.

Trag draperiile fiecărui azi, privind pe fereastră să simt pulsul și să văd cerul și mă activez cu o cafea, proaspăt râșnită, cu lapte și miere, preparată, întotdeauna, de soțul meu, pe care încercăm să o și savurăm împreună, fără micuț (atunci când nu se trezește cu noaptea-n cap). Timpul acesta scurt, dar doar al nostru, mă relaxează și mă pregătește pentru o nouă zi oricât de plină s-ar anunța.

Apoi, deja ca o rutină, citesc mesajul zilnic motivațional din calendarul perpetuu preferat și reflectez la ce înseamnă traducerea lui pentru mine (am mai multe astfel de calendare, nu doar cel realizat de mine). E o stare zen, pe care o dobândesc în câteva momente de liniște pe care mi le acord doar mie.

Fiindcă am vorbit un pic și despre acest rol, cel de soție, mai scriu atât: despre evadările noastre în doi, o zi sau doar o seară, să ne creăm acel spațiu atât de necesar unui cuplu. Fie că alegem să vedem o comedie, că tragem o fugă până la mare sau, pur și simplu, doar ne plimbăm pe străduțele din jurul casei (de fiecare dată, altele) și povestim despre tot ce ne trece prin cap, oricare dintre aceste lucruri mici ne dă o stare de bine, ca atunci când plecăm într-o scurtă vacanță.

În speranța că rândurile de mai sus ți-au adus cel puțin un zâmbet și multă energie bună, închei cu scurte metafore despre starea mea de bine și te invit să reflectezi la cum arată starea ta de bine!

Dacă ar fi să o strig, i-aș spune miracol, dacă aș desena-o, ar fi un fluture multicolor în zbor, dacă aș putea să o cânt, ar fi Jerusalema, dacă aș mirosi-o, ar fi o tuberoză albă, dacă aș bea din ea, ar fi ceai de iasomie, dacă aș putea să o ating, ar fi iubitul meu, iar dacă aș putea să o prescriu, aș spune că este singurul medicament natural pentru creier și inimă. Atunci când o aud, este râsul zglobiu al băiețelului meu.

 

Îți mulțumesc că ești aici și citești acest articol!